ublo
bogdan's (micro)blog

bogdan » despre protestele studențești

03:43 pm on Dec 4, 2011 | read the article | tags:

o perioadă agitată pentru învățământul superior bucureștean, perioada alegerilor pentru funcțiile de conducere. am văzut protestul colegilor de la istorie și cerințele acestora și am opinii care merită menționate:

«2% din PIB pentru educație este inacceptabil. cerem 6%. aceștia trebuie distribuiti echitabil, in functie de nevoile studentilor si nu conform cerintelor pietei.»
de acord. parțial. îmi plac argumentele și le au foștii colegi de la Ghimpele. în ceea ce privește a doua parte, nu pot să nu regăsesc în frază frustrarea conducerii facultăților nepopulare, a căror situație este consecința directă a inadaptării cadrelor didactice la situația economică și socială actuală, a conducerii care tolerează, invocând principiile colegialității, profesori și curicule care și-au dobândit de mult statutul de exponat de muzeu și care păstrează în subconștient îndoctrinarea ideologică socialistă a dezvoltării multilaterale. cerințele pieței ar trebui să fie și nevoile majorității studenților, însă din punct de vedere al angajatorului, o diplomă de studii superioare este nulă pentru că, nu-i așa, la job nu poți să ai tot timpul “casca” la tine.

«Dorim cresterea autonomiei universitatilor. Au devenit dependente de capital, care reprezinta elita economica a lumii. Universitatile ar trebui sa fie autonome si sprijinite de stat, care sa reprezinte populatia.»
pentru cititorul neinițiat, nu este cazul României. la noi e fix invers: dacă cineva încearcă să atragă fonduri suplimentare de la parteneri privați, devine un “bandit” care își vinde sufletul. în timp ce profesorii care cercetează fictiv pe banii bugetului de stat sunt promovați drept elită. universitatea e autonomă! e un fel de stat în stat, cu guvern, cu președinte, cu parlament și constituție. universitățile sunt sprijinite de stat! însă au și datoria de a atrage fonduri suplimentare, partea vulgarizată de conducere.

«Diploma ar trebui sa reprezinte un statut social ce reflecta o insusire de cunostiinte reale. Acest statut social trebuie sa inceteze sa mai fie o conditie pentru demnitate si functionare normala in societate.»
de acord. însă, după umila mea părere, statutul unui grup se câștigă prin creșterea calității grupului respectiv, nu prin impunere. atât timp cât profesorii cer “șpagă” pentru examene iar studenții se conformează, sau atât timp cât studenții copiază cu “casca” iar profesorii se fac că nu observă, în afară de statutul social de hoț nu prea ai ce să ceri.

«Democratizarea curriculei: orice subiect, orice interes ar trebui reprezentat. Orice student care doreste sa aprofundeze un subiect aleatoriu trebuie sa poate fi reprezentat.»
adevărat. cu o singură completare: există grupuri dizitente care implementează acest sistem fără știrea conducerii. de fapt, singura soluție pentru implementarea acestei cerințe este selecția natural?. la propriu.

voi sări peste o serie de cerințe evidente.

«Cerem statului marirea subventiei fondului de burse. Actuala suma alocata fiecarui individ ca bursa este insuficienta pentru a avea un trai decent. Consideram inacceptabila aceasta umilinta sistematica aplicata studentilor.»
vrem independență și autonomie, însă nu și economică. fondul de burse, dragi protestatari, nu este exclusiv de la bugetul de stat. o universitate care se respectă atrage și altfel de fonduri ce pot fi folosite pentru burse. printre ele se numără inclusiv salariile pentru studenții prinși în contractele de cercetare, care nu numai că nu primesc drepturile salariale cuvenite – cum? este sub demnitatea profesorului să fie plătit din același fond cu un student – dar de multe ori nici nu știu că participă în proiect! apoi, fiecare licitație publică este îndulcită de «ofertanși» cu un număr de burse private acordate fictiv.

«Statutul actual al profesorului este sub demnitatea umana ce poate fi acceptata. Mai mult, remuneratia este inacceptabila, contribuind la scaderea drastica a calitatii educatiei.»
statutul, este cum spuneam și mai sus, consecință a calității grupului din care face parte. remunerația este cât se poate de în concordanță cu munca depusă. să nu ne amăgim. un profesor bun își rotunjește veniturile din contracte de cercetare, câștigate pe drept, pentru care muncește în plus. un profesor prost se plânge la televizor și în proteste că e dezavantajat. că banii sunt puțini pentru cele 6 ore pe săptămână pe care le muncește maximum 28 de săptămâni pe an. să fim serioși.

în concluzie,
grupurile de interese universitare ar trebui să facă presiuni – dacă asta le face plăcere – și în anii în care nu sunt alegeri, iar studenții ar trebui să ocupe biblioteca centrală universitară, și nu o dată pe an, ci în fiecare zi din săptămână.

sursa revendicărilor.

aceast sait folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta, ca vizitator. în același scop, acest sait utilizează modulul Facebook pentru integrarea cu rețeaua lor socială. poți accesa aici politica mea de confidențialitate.