ublo
bogdan's (micro)blog

bogdan » arduino: multimetru digital

07:14 pm on Nov 25, 2018 | read the article | tags: hobby

în urma rugăminții profesorului Stamatin, de câțiva ani țin un curs la Facultatea de Fizică din Măgurele. dacă inițial numele «modelare și simulare» ascundea ecuații matematice și metode numerice, recent am înlocuit diferențialele cu Arduino, în ovațiile celor câtorva studenți care frecventează cursul. dotările limitate m-au făcut să devin creativ cu materialele de curs, iar rezultatul mi s-a părut suficient de interesant pentru a-l reproduce aici. așa că:

lucrul care m-a fascinat prima data când am descoperit Arduino a fost capacitatea lui de a conecta lumea reală prin software, în primul rând folosind informații culese prin senzori. în majoritatea lor, senzorii transformă o mărime fizică oarecare într-una electrică: tensiune, curent, rezistență, capacitate sau inductanță, de unde și ideea transformării unui Arduino într-un dispozitiv pentru măsurărea acestor mărimi – într-un cuvânt, multimetru.

cum măsor tensiune electrică?

toate versiunile de Arduino pot măsura tensiuni continue implicit folosind ca terminale de măsură una dintre conexiunile analogice, notate cu A0, A1 etc. și conexiunea GND (de la ”ground”, adică ”împământare”) – în realitate potențialul de referință pentru 0V al plăcuței. intervalul în care un Arduino poate măsura direct tensiuni electrice este cuprins între 0 și 5V pentru versiunile cele mai comune de Arduino – Duemillanove, Uno R3, Leonardo, Nano, LilyPad, LilyTiny, Pro Mini/Micro 5V sau Mega, sau 0 și 3,3V pentru versiunile Pro Mini 3V3, Zero și Due.

la curs am folosit de cele mai multe ori Arduino UNO și Leonardo, așa că în continuare, dacă nu specific explicit, mă refer la versiunile care pot măsura între 0 și 5V implicit.

un Arduino poate măsura tensiuni cu o rezoluție de 10 biți. mai exact, va împărți intervalul 0 – 5V în 2¹⁰ = 1024 de sub-intervale egale și va verifica în care dintre cele 1024 de sub-intervale se regăsește tensiunea aplicată la intrare. lungimea unui sub-interval este de 5V / 1024 = 0,004882V, primul sub-interval fiind 0 – 0,004882V, următorul 0,004883V – 0,009765V, urmat de 0,009766V – 0,014648V ș.a.m.d. pentru a respecta convenția utilizată în majoritatea limbajelor de programare, sub-intervalele sunt numerotate începând cu 0.

void setup() {
}

void loop() {
  // functia analogRead primeste ca parametru conexiunea
  // pentru vei masura tensiunea, intorcand sub-intervalul in care
  // se gaseste aceasta
  int interval = analogRead (A0);
  // pentru conversia in tensiune,
  // poti lua capatul din stanga al sub-intervalului:
  float voltage_left = 0.004882 * interval;
  // sau mijlocul sub-intervalului:
  float voltage_center = 0.002441 + 0.004882 * interval;
  // sau capatul din dreapta al sub-intervalului:
  float voltage_right = 0.004882 * (interval + 1);
}

în micul program de mai sus, analogRead este o funcție care are ca parametru identificatorul terminalului Arduino pentru care vrei să măsori tensiunea, întorcând un număr întreg – specificat de cuvântul cheie int – care corespunde numărului de ordine al sub-intervalului în intervalul de măsură. pentru conversia intr-un numar real e suficient să-l incluzi în operații aritmetice cu numere reale, iar rezultatul să-l atribui unui loc în memorie declarat ca fiind real prin cuvântul cheie float.

o eroare pe care am întâlnit-o destul de des o reprezintă folosirea numerelor întregi în operațiile aritmetice care ar trebui să producă numere reale. Arduino va face automat conversia în ultimul moment posibil, astfel că următoarea secvență va produce ca rezultat numere întregi intre 0 si 4:

void loop() {
  // analogRead intoarce un numar intreg
  int interval = analogRead (A0);
  // operatiile se efectueaza in ordine, pastrand tipul cel mai convenabil
  // 5 * interval va fi un numar intreg intre 0 si 5115, care ulterior va fi
  // impartit ca numar intreg (cu rest) la 1024, rezultand un numar intreg
  // intre 0 si 4, care abia apoi va fi convertit intr-un numar real
  float voltage_left = 5 * interval / 1024;
}

notă
numărul de zecimale care pot fi folosite din tensiunea obținută este dat de numărul de zerouri după virgulă din lungimea unui sub-interval de măsură. în cazul anterior, pot folosi 2 zecimale deoarece lungimea sub-intervalului este 0,004882V

așa cum unul dintre studenți mei a aflat experimental, aplicând tensiuni mai mari decât tensiunea de alimentare la intrarea Arduino de cele mai multe ori va strica ireversibil conexiunea unde a fost aplicată. pentru a evita problemele de acest tip și pentru a putea măsura totuși tensiuni electrice mai mari, metoda cea mai la îndemână este ”divizorul rezistiv”.

un divizor rezistiv este alcătuit din doi rezistori, R₁ și R₂ conectați în serie, ale căror terminale libere devin terminalele de măsură ale multimetrului, în timp ce Arduino va măsura căderea de tensiune doar pe unul dintre rezistorii divizorului, R₂.

$$U_{arduino} = U_{necunoscuta} \times \frac{R_2}{R_1 + R_2} \\ U_{necunoscuta} = U_{arduino} \times \frac{R_1 + R_2}{R_2}$$

pentru R₂ o valoarea bună este 10kΩ, bazată pe caracteristica circuitului de intrare a Arduino. în funcție de intervalul în care estimezi că se va afla tensiunea necunoscută, poți calcula valoarea rezistorului R₁. să presupunem că vrei să măsori tensiunea unui acumulator LiPo 3S – adică, cu trei celule. tensiunea unei celule variază în intervalul 2,8 – 4,3V, făcând tensiunea acumulatorului să varieze în intervalul 8,4 – 12,9V. considerând o marjă de siguranță, capătul superior al intervalului devine 15V. în situația asta, valoarea lui R₁ va fi:

$$ R_1 = (\frac{U_{max}}{U_{arduino_max}} – 1) \times R_2 \\ R_1 = (\frac{15V}{5V} – 1) \times 10k\Omega = 20k\Omega $$

notă
știi sigur că o formulă fizică e corectă atunci când unitățile de măsură din stânga egalului sunt aceleași cu cele din dreapta, aplicând regulile aritmetice. în situația de mai sus, R₁ se măsoară în ohmi, prima paranteză după egal nu are unitate de măsură (volt se ”simplifică” cu volt), iar factorul rămas se măsoară în ohmi, rezumând formula la ohmi = ohmi.

în același timp, lungimea unui sub-interval de măsură va deveni 0,014648V

void loop() {
  int interval = analogRead (A0);
  float voltage_left = 0.014648 * interval;
  float voltage_center = 0.007324 + 0.014648 * interval;
  float voltage_right = 0.014648 * (interval + 1);
}

din nefericire, 20kΩ nu e o valoare standard pentru un rezistor, însă poate fi ușor replicată cu două rezistoare înseriate de câte 10kΩ. în cazul în care vrei să alegi o valoare standard, cea mai apropiată e 22kΩ. în această situație, tensiunea maximă devine:

$$ U_{max} = U_{arduino_max} \times \frac{R_1 + R_2}{R_2} \\ U_{max} = 5V \times \frac{22k\Omega + 10k\Omega}{10k\Omega} = 16V $$

iar formulele pentru calculul tensiunii electrice folosind Arduino sunt:

void loop() {
  int interval = analogRead (A0);
  float voltage_left = 0.015625 * interval;
  float voltage_center = 0.007812 + 0.015625 * interval;
  float voltage_right = 0.015625 * (interval + 1);
}

notă
recomand măsurarea tensiunilor mari cu extrem de mare atenție. tot ce depășește 32V poate fi extrem de periculos. în nicio situație nu încerca să măsori tensiunea rețelei de curent electric!

o nouă problemă în măsurarea unei tensiuni electrice o reprezintă polaritatea. aparatele de măsură comerciale o detectează automat, afișând semnul corespunzător pe ecran. în cazul Arduino, aplicarea unei tensiuni electrice negative – potențialul conexiunii analogice mai jos decât potențialul de referință 0V (GND) – va distruge circuitul de intrare al terminalului respectiv.

o metodă pentru evitarea acestei situații este simularea unui potențial de referință virtual mai sus, în așa fel încât aplicarea unei tensiuni negative să nu coboare potențialul terminalului de intrare analog sub nivelul 0V (GND). poți stabili un astfel de potențial folosind un divizor rezistiv, care să înjumătățească tensiunea de alimentare de 5V pentru a crea un punct de potențial 2,5V față de 0V, care va fi folosit ca terminal negativ al multimetrului pe care-l vei construi, în timp ce terminalul pozitiv va fi una dintre intrările analogice ale Arduino.

notă
dezavantajele acestui artificiu sunt consumul suplimentar de energie: pentru a obține un potențial stabil, curentul care trece prin divizor trebuie să fie relativ mare; o variantă posibilă îl reprezintă utilizarea unui divizor alcătuit din doi rezistori de 220 de Ω, asigurând un curent de aproximativ 10mA.
un al doilea dezavantaj de care trebuie ținut cont este că intervalul de măsură al multimetrului a fost translatat cu 2,5V. mai exact, a devenit -2,5V – +2,5V. în aceste condiții formulele trebuie ajustate corespunzător – introducând termenul de translație de -2,5V, iar tensiumea maximă care poate fi aplicată la intrare nu poate depăși 2,5V. în cazul în care o tensiune mai mare este necesară, se poate aplica metoda divizorului rezistiv de mai sus.

ultima situație pe care vrei să o ai acoperită este măsurarea tensiunilor mult mai mici. Arduino pune la dispoziție două metode pentru rezolvarea problemei, una software și una hardware. varianta software nu implică componente suplimentare. folosind funcția analogReference poți seta capătul superior al intervalului în care se poate afla tensiunea necunoscută.

void setup() {
  analogReference (INTERNAL); // <- capatul intervalului devine 1,1V
}

lungimea unui sub-interval de măsură devine în această situație 0,001074V transformând formulele pentru derivarea tensiunii electrice în:

void loop() {
  int interval = analogRead (A0);
  float voltage_left = 0.001074 * interval;
  float voltage_center = 0.000537 + 0.001074 * interval;
  float voltage_right = 0.001074 * (interval + 1);
}

dacă ai nevoie să măsori tensiuni mult mai mici, poți apela la varianta unei referințe fizice. folosind un divizor rezistiv cu ieșirea conectată la terminalul AREF poți stabili valoarea tensiunii capăt de interval de măsură. activarea acestei referințe externe se face prin apelarea funcției analogReference cu parametrul EXTERNAL.

în exemplul din imagine, valorile pentru divizorul rezistiv sunt R₁ = 1,8kΩ și R₂ = 220Ω și stabilesc capătul intervalului tensiunilor măsurate la 0,544544V în timp ce lungimea sub-intervalul de măsură este de 0,000531V.

void setup() {
  // deoarece am conectat AREF la valoare 5V * 220 ohm / (1800 ohm + 220 ohm)
  analogReference (EXTERNAL); // <- capatul intervalului devine 0,5445V
}
void loop() {
  int interval = analogRead (A0);
  float voltage_left = 0.000531 * interval;
  float voltage_center = 0.000265 + 0.000531 * interval;
  float voltage_right = 0.000531 * (interval + 1);
}

cum măsor curent electric?

deși sunt puțini senzori care convertesc mărimi fizice în curent electric, măsurarea acestuia este importantă, cel puțin prin prisma monitorizării energiei consumate într-un circuit. voi porni de la un exemplu simplu: cât curent consumă un LED?

notă
LED-urile sunt dispozitive semiconductoare care conduc curentul electric cu precădere într-o singură direcție și sunt caracterizate de doi parametrii importanți: căderea de tensiune în conducție directă și curentul direct maxim. căderea de tensiune în conducție directă poate fi înțeleasă simplu ca tensiunea necesară aprinderii LED-ului, orice tensiune mai mică păstrând LED-ul stins, în timp ce orice tensiune mai mare îl va face să lumineze, cu observația că LED-ul va încerca să mențină tensiunea aplicată constantă. acest lucru e imposibil, fiind principala cauză pentru ”arderea” LED-urilor. tensiunea în conducție directă variază în funcție de culoarea LED-ului, de la 1,9V pentru cele roșii, la peste 3V pentru cele albastre și albe.
curentul direct maxim îl reprezintă curentul maxim care poate trece prin LED, atunci când acesta este aprins în așa fel încât durata de viață a LED-ului să fie maximă. spre deosebire de alte dispozitive, LED-urile își variază intensitatea luminoasă direct proporțional cu curentul care le străbate.
din aceste motive, LED-urile vor avea nevoie întotdeauna de un circuit care să limiteze curentul maxim prin circuit. un exemplu este un simplu rezistor înseriat cu acesta.

am în vedere cel mai simplu circuit cu LED: un rezistor R în serie cu un LED, conectate între terminalele GND (0V) și 5V (+5V) ale Arduino.

în mod normal vei conecta un rezistor cu o valoare întâlnită des în astfel de circuite, 220 de Ω. curentul prin circuit va depinde de căderea de tensiune în conducție directă pe LED și va respecta legea lui Ohm:

$$U_{arduino,5V} = U_{LED,direct} + R \times I_{circuit} \\ I_{circuit} = \frac{U_{arduino,5V} - U_{LED,direct}}{R} \\ I_{circuit} = \frac{U_{rezistor}}{R}, U_{rezistor} = U_{arduino,5V} - U_{LED,direct}$$

ultima formulă este cea mai convenabilă, mai ales dacă rezistorul are un terminal conectat la GND (0V), situație în care poți măsura direct căderea de tensiune pe acesta folosind experiența câștigată anterior în măsurarea tensiunii. dacă celălalt terminal al rezistorului este conectat la A0, curentul prin circuit poate fi măsurat direct astfel:

void setup() {
}

void loop() {
  // găsim sub-intervalul în care se află tensiunea pe rezistorul R
  int interval = analogRead (A0);
  // estimăm tensiunea pe rezistor ca fiind centrul sub-intervalului de măsură
  float voltage_rezistor = 0.002441 + 0.004882 * interval;
  // aplicăm legea lui Ohm pentru a afla curentul, direct în A
  float current = voltage_rezistor / 220.0;
}

notă
cu un Arduino nu poți măsura direct curentul electric într-un circuit, având în vedere că intrările analogice ale acestuia funcționează ca niște mici aparate care măsoară tensiunea electrică. în această situație, soluția cea mai la îndemână este conversia curentului în tensiune folosind un simplu rezistor cu valoare cunoscută. variante alternative, care se pot adapta în funcție de situație, sunt utilizarea unor alte fenomene fizice care convertesc curentul electric într-o tensiune sau variația acesteia: efectul Hall, folosit în special pentru izolarea circuitului care va fi măsurat de cel care îl măsoară sau variația curbei de încărcare a unui capacitor cu valoare cunoscută.

cum măsor rezistență electrică?

asemănător cazului anterior al curentului electric, nu poți măsura direct rezistența electrică și va trebui să te bazezi pe formula pe care-am menționat-o des până acum, legea lui Ohm. în cazul în care prin rezistorul necunoscut trece un curent cunoscut, diferența de potențial între terminale va fi direct proporțională cu rezistența electrică. soluția se complică atunci când îți dorești o sursă de curent constant. circuitul electronic care se comportă ca o astfel de sursă e complex și costisitor, metoda fiind folosită în unele aparate din laboratoarele cu bugete serioase. cum nu e cazul, următoarea soluție este o sursă de curent predictibil, pentru care poți aplica legea lui Ohm. vei folosi în acest sens sursa de tensiune constantă a Arduino disponibilă între terminalul 5V și GND (0V) și un rezistor cu valoare cunoscută în serie cu cel necunoscut, acesta din urmă având unul dintre terminale conectat la GND (0V), în timp ce Arduino v-a fi folosit pe post de voltmetru, măsurând prin A0 potențialul conexiunii comune a celor doi rezistori.

$$\begin{cases}U_{constant,5V} = (R_{cunoscuta} + R_{necunoscuta}) \times I_{circuit} \\ U_{comun} = R_{necunoscuta} \times I_{circuit}\end{cases} \Rightarrow \\ R_{necunoscuta} = R_{cunoscuta} \times \frac {U_{comun}}{U_{constant,5V} - U_{comun}} $$

tensiunile electrice din formule pot fi convertite direct în valori numerice obținute prin intermediul Arduino astfel: 5V va fi 1023 în timp ce valoarea lui U_comun va fi rezultatul aplicării funcției analogRead pentru terminalul A0.

$$R_{necunoscuta} = R_{cunoscuta} \times \frac {N_{analogRead(A0)}}{1023 - N_{analogRead(A0)}} (\Omega)$$

// valoare rezistorului cunoscut, in Ohmi
float R = 100000.0;
void setup() {
}

void loop() {
  // in n_comun citim numarul sub-intervalului de masura
  int n_comun = analogRead (A0);
  // in unele situatii, mai exact atunci cand nu este conectat un
  // rezistor, valoarea lui n_comun va fi 1023, generand o eroare
  // rezultata in urma diviziunii cu zero; utilizand operatorul
  // ternar (denumire pompoasa pentru conditionarea atribuirii)
  // poti verifica daca n_comun e mai mic decat 1023 (mai mare
  // e imposibil sa fie) si in situatia asta vei aplica formula,
  // iar in cazul in care n_comun este 1023, valoarea rezistorului
  // va fi -1 (valoare imposibila fizic, dar reprezentand infinit)
  float rezistenta = n_comun < 1023 ?
    R * (float) n / (1023.0 - n) :
    -1;
}

in micul program anterior, (float) urmat de un identificator de variabilă forțează variabila respectivă să fie interpretată ca fiind de tipul specificat între paranteze. parantezele sunt obligatorii. în ceea ce privește secvența

, aceasta va fi evaluată de Arduino ca fiind valoare₁ atunci când condiția este îndeplinită și ca valoare₂ în caz contrar.

altfel, vei mai observa declararea unui loc în memorie ca număr real - float, în afara celor două blocuri, setup și loop. declarat în acest fel, R poate fi accesat fără nicio problemă din orice parte a programului, în limbaj tehnic numindu-se variabilă globală.

cum măsor capacitatea electrică?

în cazul multimetrelor comerciale, măsurarea capacității electrice se găsește la modelele mai costisitoare. cu ajutorul dispozitivelor hardware pe care un Arduino le conține, capacitatea poate fi măsurată relativ facil.

puțină teorie. formula care vine în ajutor este chiar definiția capacității electrice, ca fiind raportul între sarcina stocată într-un capacitor și diferența de potențial între terminalele acestuia, o formulă ușor de reținut fonetic:

$$Q = C \times U \\ \frac{dQ}{dt} = I$$

unde:
Q este sarcina electrică exprimată în Coulombi; poate puțin abstractă, însă cu o proprietate extrem de interesantă: viteza de variație a sarcinii electrice este chiar curentul electric;
C este capacitatea electrică a capacitorului și se măsoară în Farazi (Farad, la singular); în practică, subunitățile sunt frecvent întâlnite, în timp ce valori de ordinul Farazilor sunt specifice supercapacitorilor;
U este diferența de potențial între terminalele capacitorului, exprimată în volți;
t este timpul, măsurat în secunde, iar;
I este curentul, măsurat în amperi; așa cum îmi atrăgea atenția o studentă (profesoară de fizică), în mod obișnuit, în limbajul de lemn al manualelor școlare, se folosește pentru această mărime litera i (mic). nu-mi plac convențiile, așa că peste tot, curentul este notat cu I (mare, de la intensitate imporantă).

dacă în paralel cu un capacitor necunoscut încărcat la o diferență de potențial inițială U₀ conectezi un rezistor R, cu valoare cunoscută, capacitorul se va descărca prin intermediul rezistorului, transformând energia stocată în căldură.

ecuațiile implicate sunt următoarele:

$$ \begin{cases} Q(t) = C \times U(t) \\ U(t) = R \times - \frac{dQ(t)}{dt} \\ U(t=0) = U_{0} \end{cases} \Rightarrow \begin{cases} U(t) = -RC \times \frac{dU(t)}{dt} \\ U(t=0) = U_{0} \end{cases} $$

ultima formulă este o ecuație diferențială ordinară, pentru care e suficient să găsim o soluție particulară. dacă am reușit asta, soluția va fi unică, mulțumită teoremei Cauchy-Lipschitz. semnul minus din a doua ecuație îmi spune că nu am nicio sursă de tensiune în circuit și că rezistorul consumă sarcina din capacitor. interpretarea asta naivă, când e formalizată are denumirea de lege a lui Kirchhoff. având în vedere că în stânga egalului avem funcția, iar în dreapta derivata ei multiplicată cu o constantă, o soluție posibilă este o funcție exponențială, de forma e^{αt + β}.

$$ e^{\alpha t + \beta} = -RC \frac{d}{dt} (e^{\alpha t + \beta}) \Rightarrow \\ e^{\alpha t + \beta} = -RC \alpha e^{\alpha t + \beta} \Rightarrow \alpha = -\frac{1}{RC} $$

parametrul β poate fi dedus din condiția inițială a diferenței de potențial

$$ U(t=0) = U_{0} \Rightarrow e^{-\frac{1}{RC}(t=0) + \beta} = U_{0} \Rightarrow \beta = ln (U_{0}) \\ U(t) = U_{0} e^{-\frac{1}{RC}t} $$

ultima formulă vine și cu ideea măsurării capacității necunoscute: încărcarea capacitorul până la o tensiune cunoscută, apoi descărcarea acestuia pentru un timp determinat t₁, urmată de măsurarea diferenței de potențial între terminalele capacitorului, U₁.

$$ U_{1} = U_{0} e^{-\frac{1}{RC}t_1} \Rightarrow C = \frac{t_1}{R}\frac{1}{ln(\frac{U_{0}}{U_{1}})} $$

sau folosind identificatorul sub-intervalului de măsură obținut folosind analogRead și luând în considerare că U₀ va fi 5V, formula devine:

$$ C = \frac{t_1}{R}\frac{1}{ln(\frac{1023}{N_{analogRead(A0)}})} $$

terminalele Arduino sunt flexibile și pot fi configurate în funcție de nevoie, chiar în timpul rulării programului. mai exact, poți configura terminalul A0 ca ieșire și să-i stabilești un potențial de 5V față de GND, urmat de configurarea acestuia ca intrare și citirea tensiunii după descărcare.

// timpul de asteptare pentru descarcarea capacitorului, in microsecunde
long t_1 = 100000;
// valoarea rezistorului de descarcare, in ohmi
float rezistenta = 100000.0;

void setup() {
}

void loop() {
  // stabilesc terminalul A0 ca terminal de iesire
  pinMode (A0, OUTPUT);
  // conectam terminalul A0 la +5V pentru a incarca capacitorul
  digitalWrite (A0, HIGH);
  // astept ~1s pentru a fi siguri de incarcarea acestuia
  delay (1000);
  // stabilesc terminalul A0 ca terminal de intrare
  pinMode (A0, INPUT);
  // astept t_1 microsecunde pentru a descarca capacitorul prin rezistorul cunoscut
  // am ales microsecunde, deoarece in formula, capacitatea este direct proportionala
  // cu timpul, iar capacitatile obisnuite sunt de ordinul micro-farazilor
  delayMicroseconds (t_1);
  // citesc identificatorul sub-intervalului de masura
  int n = analogRead (A0);
  // in cazul in care n este 0, adica in acest timp capacitorul s-a descarcat de tot,
  // capacitatea este 0, altfel folosesc formula
  float capacitate = n > 0 ?
    ((float) t_1 / rezistenta) * log (1023.0 / n) :
    0;
}

notă
scala de măsură a capacității nu mai este liniară de această dată, majoritatea valorilor aflându-se în primii 20% din lățimea intervalului de măsură. parametrul pe care-l poți controla atunci când măsori capacități este raportul între timpul de descărcare și valoarea rezistorului de descărcare. cu ajutorul acestui raport poți stabili o scală potrivită valorilor pe care urmează să le măsori.

pentru a vedea cum sunt distribuite valorile măsurate în funcție de rezultatul aplicării analogRead am folosit GNU Octave.

n = 5:10:1000; # creez un vector cu valori consecutive intre 5 si 1000, din 10 in 10.
plot(n,1./log(1023./n),'+r') # desenez graficul formulei in raport cu n, folosind + si culoarea rosie (r)
xlabel('analogRead(A0)') # pun legenda pentru axa ordonatelor
ylabel('capacitate(uF)') # pun legenda pentru axa absciselor
grid on # afisez un caroiaj pentru observarea mai simpla a valorilor
text (50,31,'max(capacitate) = 31.4660 uF') # afisez un text la pozitia 50 (ordonata) si 31 (abscisa)
text (50,32,'min(capacitate) = 0.1443 uF')

și totuși, cum citesc datele?

deja apreciez că ai citit până aici. a fost lung, dar cred că a meritat. tot ce-am făcut a fost să-ți arăt cum poți măsura, însă fără a putea citi undeva valoarea măsurată. pentru a putea face acest lucru, Arduino pune la dispoziție o conexiune care poate fi accesată prin intermediul cablului USB, interfața serială. așa cum îi spune și numele, prin intermediul ei poți trimite și recepționa secvențial biți. circuitele au de obicei nevoie de 3 fire pentru a putea face acest schimb de informații: unul comun (GND), unul prin care trimit date (TX) și unul prin care recepționează date (RX). pe plăcuța Arduino există un mic circuit care convertește semnalul USB în cele două de care are nevoie Arduino, RX și TX. semnalele sunt disponibile la terminalele digitale 0 (RX) și 1 (TX). viteza de transmitere a informațiilor poate varia între 1200 și 115200 de caractere pe secundă. în cele mai multe cazuri, recomand 9600 ca viteză de comunicație. și calculatorul și Arduino trebuie configurate cu aceeași viteză pentru a putea comunica.

în cele ce urmează vei folosi doar partea prin care Arduino poate trimite date către calculator. bucata de cod care trimite datele din oricare dintre programele de mai sus către calculator este următoarea:

void setup() {
  Serial.begin (9600);
}

void loop() {
  // aici vine codul programului de masura
  // ...
  // urmat de:
  // trimiterea catre interfata seriala a valorii, urmata de un sfarsit de rand
  Serial.println (valoare);
  // si o mica pauza de 1s sa poti citi informatiile mai usor
  delay (1000);
}

instrucțiunile folosite mai sus sunt Serial.begin care inițializează conexiunea serială și stabilește viteza de comunicare care fiind 9600 de caractere pe secundă și care în majoritatea situațiilor trebuie să fie prezentă în blocul setup. instrucțiunea Serial.println care trimite prin interfața serială parametrul dat urmat de un sfârșit de linie, pentru creșterea lizibilității.

ultimul pas e citirea valorii recepționate prin apăsarea butonului care deschide programul de monitorizare al interfeței seriale, în care se pot citi direct valorile: