ublo
bogdan's (micro)blog

bogdan

bogdan » nu ca ar interesa pe cineva. despre referendum

11:57 am on Jul 14, 2012 | read the article | tags:

Nu că ar interesa pe cineva.

După părerea mea, Băsescu nu e Mesia – deși am crezut asta (votându-l în 2004). A avut șansa să dovedească acest lucru și n-a reușit (cei care mă contrazic să citescă înainte raportul de audit al comisiei europene care va apărea în zilele următoare, realizat în perioada 22/11/07 – 11/05/12). A fi de partea sau împotriva lui nu v-a schimba cu nimic corupția, nepotismul sau incompetența aparatului de stat și nici modul în care ne privește Europa (indiferent cine conduce, va fi aservit total intereselor UE și SUA – că așa suntem noi, românii, ne mulțumim cu firimiturile de la mesele celor mari și ne batem cu pumnul în piept că suntem importanți).

Avem nevoie de stabilitate – fiecare război politic ne are ca victime economice colaterale: euro crește, economia scade, programele se blochează etc. și cu cât prelungim această agonie, cu atât va fi mai rău pentru noi, nu pentru cei care se bat.

În mod normal nu merg la vot. Consider clasa politică uniformă, indiferent de culoarea politică partid, iar faptul că ne ne-am dezvoltat nu este meritul celor care ne conduc, ci al factorilor externi care ne târăsc în direcția progresului. În fașa urnelor, singurul lucru pe care il putem alege este dacă avem parte de mai mult sau mai pușin spectacol în perioada imediat următoare.

De data asta voi vota ”da” pentru demiterea președintelui.

Nu pentru că l-aș simpatiza pe Ponta (el pare de treabă, însă a dat-o cu bățul în baltă cu doctoratul și are în spate un partid găunos), nici pe Antonescu (mi se pare leneș – însă nu cred că e o atitudine proastă pentru un președinte – mai ales dacă citești constituția și vezi care-i rolul lui) și cu-atât mai mult pe Băsescu (un fel de Apartamentus Ruralus, înconjurat de pițipoance, care confundă croații cu craiovenii), ci pentru că îmi doresc liniște. N-o să se schimbe nimic cu USL la guvernare. N-o să fie țara mai coruptă și indiferent de ”apocalipsa” care va urma, veți putea s-o corectași în noiembrie, așa cum vă place vouă (că eu iar nu votez).

aceast sait folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta, ca vizitator. în același scop, acest sait utilizează modulul Facebook pentru integrarea cu rețeaua lor socială. poți accesa aici politica mea de confidențialitate.