11:46 am on Nov 29, 2016 | read the article | tags: ideas
Cu toate astea, decât să-ţi dai ochii scârbit peste cap o viaţă-ntreagă, în aşteptarea unui salvator, mai bine îţi arunci privirea-n oglindă şi poate descoperi ce stă în puterile tale.
Mă enervează articolele astea: iau o idee bună, o minimizează și o transformă în demagogie electorală. Puterea de a face schimbări stă într-adevăr în fiecare dintre noi, doar că e insignifiantă în urma aia lăsată de ștampilă pe buletinul de vot. E pur și simplu o delegare a răspunderii către un grup de oameni care inevitabil vor fi corupți de sistem. Pentru că sistemul așa a fost gândit și nu a dat greș niciodată în 27 de ani de când a fost reformat.
- Vrem transparență totală? Câți dintre noi au trimis o cerere prin legea 544/2001?
- Vrem industrie modernă? Câți dintre noi, care au afaceri, și-au rupt de la gură alegând o mașină ieftină sau transportul în comun în locul unei mașini scumpe pentru a investi diferența în echipamente mai performante?
- Vrem agricultura micilor fermieri? Câți dintre noi, care au terenuri mici, le muncesc sau le dau în arendă? Câți ne-am gândit să ne asociem și să ne dezvoltăm împreună cu vecinii noștri?
- Vrem învățământ performant? Câți dintre noi s-au implicat activ și realist în adaptarea programei școlare și a modului de predare în școlile în care învață copiii noștri? Câți dintre noi, ca profesioniști, și-au rupt din timp să încerce să transmită informația acumulată?
- Vrem cultura vie? Câți dintre noi am mers în weekend la un muzeu sau la o piesă de teatru, în loc să mergem la Mall? Câți dintre noi au încercat să înțeleagă ce-au văzut?
- Vrem sănătate publică? Câți dintre noi ne facem un control periodic? Câți dintre noi își vaccinează copii sau îi duc la dentist? Câți dintre noi am făcut plângeri la Colegiul Medicilor?
- Vrem transport rapid? Câți dintre noi mergem cu mașina cu toate locurile ocupate? Câți dintre noi respectă regulile de circulație?
- Vrem să salvăm mediul? Câți dintre noi nu aruncă gunoaie pe jos? Câți dintre noi economisim apa sau energia electrică? Câți dintre noi nu merg cu mașina, 500 de metri, pentru mici cumpărături?
- Vrem ca România să arate bine în lume? Câți dintre noi se poartă civilizat și cu bun simț când ieșim din țară?
- Vrem mai puțină corupție? Câți dintre noi nu au dat sau nu au luat șpagă?
- Vrem mai puțin clientelism politic? Câți dintre noi, care lucrează în companiile abonate la contracte publice, s-au plâns?
Schimbarea nu e inclusă în tușul unei ștampile. Salvarea nu vine de la un acronim. Bunăstarea nu vine dintr-un set de legi emise, redactate și implementate de incompetenți populari. Soluția va fi întotdeauna la îndemâna fiecăruia dintre noi, în acțiunile noastre zilnice.