08:46 pm on May 12, 2011 | read the article | tags: replied
experiența din ultima vreme cu d.v. mi-a confirmat câteva lucruri:
- nu te poți dezvolta dacă nu investești și în tine. pentru fiecare treaptă pe care o urci vei vedea ca sunt mulți oameni la fel ca tine care pot face același lucru ca tine și care au aceleași șanse pentru a urca treapta respectivă. diferența o faci investind fie timp (resursa cea mai la îndemână) fie bani (economisind și participând la un curs sau cumpărându-și o carte) pentru a căpăta acel plus care îți asigură urcușul.
- nu te poți dezvolta dacă nu ești pro-activ. de cele mai multe ori viața nu își pune la dispoziție contextul pentru a-ți demonstra abilitățile și trebuie să iei problema în mâinile tale. inițiativa e metoda cea mai la îndemână pentru a crea situația prin care să arăți adevăratul tău potențial.
- nu te poți dezvolta dacă nu ești riguros și obiectiv. organizează-te și analizează-ți corect și riguros ideile pentru că ești singurul care știi cu adevărat la ce te-ai gândit. ”lasă, că merge și-așa!” ce te face să spui asta? ești sigur? În business ce nu știi că-ți face sigur bine, mai mult ca sigur îți face rău! e valabilă și invers: ”n-o să meargă niciodata!” de ce ești așa sigur? ce argumente ai?